Cel mai înalt punct al continentului este Muntele Kilimanjaro din Tanzania (5.895 m), iar cel mai jos punct este lacul Assal situat în micuța țară Djibouti (156 m sub nivelul mării).
Africa are o suprafață de 30,244,050 km² incluzând și insulele adiacente, ocupă 20,3% din suprafața terestră a planetei. Cu peste 800 de milioane de locuitori în 54 de țări, Africa este gazdă a unei șeptimi din populația totală de pe glob.
În Africa își are originea rasa umană, de-a lungul văii Marelui Rift African ce traversează Etiopia și Kenya fiind descoperite cele mai vechi schelete ale înaintașilor oamenilor de azi.
Numele Africa a fost introdus în vocabularul vestic de către Romani, care foloseau denumirea Africa terra - "pământul Afri-lor" (plural, sau "Afer" singular) - pentru partea nordică a continentului, provincia Africa, cu capitala la Cartagina, localizată în Tunisia contemporană în nordul Saharei.
Continetul rasei negre, continentul contrastelor, este al treilea continent ca marime al Pamantului avand o suprafata de aproximativ 30 milioane km2, traversat de Ecuator, cele 2 tropice (Racului si Capriconului) si de meridianul zero.
Limita fata de Asia incepe de la Canalul Suez, trece prin Marea Rosie, stramtoarea Bab el Mandeb si Golful Aden. In est se afla Oceanul Indian, cu un tarm foarte regulat, lipsit aproape complet de golfuri si insule.
Singura peninsula importanta este cea a Somaliei, ce patrunde adanc in ocean, limitand spre Golful Aden. Cea mai mare insula, despartita de continent prin stramtoarea Mozambic (si una din cele mai mari insule de pe glob, ocupand locul 4) este Madagascar.
Forma tipica a reliefului Africii, mai putin variat ca al altor continente este podisul tabular intins. Altitudinea medie a continentului este de 700 m, iar altitudinea maxima a continentului este de 5895 m (Varful Kilimanjaro).
Africa este continentul cu clima cea mai calda de pe glob, cu o zona de clima ecuatoriala, 2 zone de clima subecuatoriala, 2 zone de clima tropicala cu precipitatii extrem de reduse si 2 zone subtropicale. Valorile termice de peste 40s C sunt frecvente in intreaga Sahara.
Lacurile cele mai importante, jalonate pe linia Marelui Graben Est-african, lacuri tectonice cu apa dulce, sunt Victoria (cel mai mare lac al Africii), Malawi, Edward, Mobutu Sese Seco, Turkana, Kivu, Tana.
Doar Lacul Ciad este cu apa sarat, el fiind putin adanc si intr o zona arida. Cel mai adanc lac al Africii este Tanganyika cu aproximativ 1435 m , el ocupand locul 2 pe glob.
Cele mai importante fluvii ale Africii sunt Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpopo, Senegal.
Africa este un continent slab populat, cu diferente mari ale densitatii intre regiunile de coasta si cele din interior.
Africa are o populatie foarte tanara, jumatate din ea fiind sub 20 ani. Desi natalitatea este foarte ridicata (45 de nasteri la 1000 de locuitori) nu multi copii ating varsta adolescentei, deoarece mortalitatea este foarte mare in randul acestora.
Putem spune cu parere de rau ca in Africa mortalitatea este cea mai ridicata de pe glob. Cu toate acestea populatia creste cu aproximativ 20 de locuitori la 1000 de locuitori intr un an.
În aproape toate tările din Africa agricultura continuă să fie cea mai importantă activitate economică, în ciuda expansiunii industriei si serviciilor si a importantei din ce în ce mai mari a acestor activităti. Agricultura este o ramură cu un caracter dualist, utilizând atât tehnici rudimentare, traditionale, cât si tehnici moderne, de mare randament. În Africa există un amestec de forme de proprietate si de sisteme de exploatare a terenurilor, determinate de conditiile naturale, dar si de cele sociale.
Coexistă în acest continent sistemul citemené (agricultura itinerantă) cu plantațiile intensive sau păstoritul nomad cu fermele zootehnice moderne.
Agricultura însumează aproximativ 1/6 din produsul intern brut al Africii, în timp ce industria însumează cam 1/3 și serviciile in jur de jumătate.
În ciuda faptului că este continentul cu cel mai mare procent din populația activă ocupată în agricultură, Africa nu produce destul pentru a își hrani populația. Motivele sunt multiple, unul din cele mai importante este sporul natural mare, alt motiv este pierderea forței de muncă din agricultură datorată exodului rural, populația fiind atrasă de orașele mari.
Exportul de produse agricole nu are prioritate mare și investițiile în tehnologie agricolă modernă lipsesc. Multe țări din Africa trebuie să importe alimente de bază și necesită ajutoare.
Cele mai importante recolte exportate sunt: de cafea, bumbac, boabe de cacao, arahide, palmieri de ulei, tutun.
Cerealele sunt mai puțin cultivate în Africa decât în celelalte continente, pentru că cer agrotehnici mai pretențioase. Meiul este cultivat mai ales în Africa mediteraneană nordică și în Sahel, dar productivitatea sa este slabă (200-300 kg/ha). În unele zone a fost înlocuit cu porumbul.
Sorgul ocupă areale din Sahel, dar este cultivat și în zonele ecuatoriale și în Câmpia Mozambicului. Porumbul și grâul au o importanță mai redusă în Africa, fiind cultivate cu precădere în zona australă a continentului.
Orezul valorifică mai bine câmpiile fluviale și zonele litorale ecuatoriale și tropicale, dar este mai puțin prezent în delte unde ar avea condiții optime de dezvoltare. Accentuarea salinizării solurilor din unele zone de cultură a orezului (Gambia) a determinat reducerea suprafețelor cultivate, viitorul acestei culturi fiind incert.
Se prevede extinderea suprafețelor cultivate cu orez in deltele fluviilor Niger si Zambezi. Deosebit de avantajoase se dovedesc a fi deltele fluviului Niger, unde apele prezintă două creșteri de nivel la intervale ce corespund perioadei de maturizare a orezului, favorizând obținerea destul de facilă a două recolte pe an.
Eleusina este o cereală bogată în minerale și care se poate stoca și o perioadă de patru ani. Are un areal de răspândire situat mai ales în nordul continentului.
Dintre plantele cu tuberculi, în Africa se cultivă cu precădere maniocul și ignamele, în timp ce batatele și taro, aduse din America, nu dau rezultate prea bune. Maniocul este tuberculul Africii negre, cultivându-se pe mai bine de 4 milioane hectare.
Are o productivitate mare, putând ajunge și la 100 t/ha, dar în mod obișnuit recoltele sunt mai slabe, 10-20 t/ha. Dupa uscare se obține făina numită tapioca.
Din 10 tone de manioc recoltate la un hectar cu productivitate redusă se obțin 2,2 tone de tapioca. De pe aceeași suprafață se obțin în mod obișnuit 400-500 kg de porumb, dar un kg de porumb valoreaza nutritiv cât 3,5 kg de tapioca.
De la manioc se consumă și frunzele, care sunt mai bogate în proteine decât tuberculii. Este o plantă pretențioasă la regimul termic, nu suportă frigul, dar se cultivă și sub 500 mm și sub 5000 mm precipitații, iar tuberculii se păstrează ușor. Ignamele constituie hrana de bază pentru unele triburi ale Africii negre.
Ciclul vegetativ al acestor plante durează zece luni condiționând existența unei singure recolte pe an. Este ușor perisabilă, uneori tuberculii se degradează în sol necesitând recultivarea unor terenuri.
Palmierul de ulei este cultivat în plantații în Câmpia Mozambicului, pe litoralul Golfului Guineii și în areale disjuncte în cuveta zaireză.
Numeroase plante de cultură aparțin focarului abisiniano – yemenit (cafea, varietăți de grâu, mei, orz, eleusină) sau celui ecuatorial african, dar au fost introduse și plante alohtone, care s-au adaptat bine la condițiile climatice africane.
Sunt cultivați în Africa numeroși alți arbori fructiferi. În zona mediteraneană sunt plantații intensive de plante citrice și de măslin, iar în zonele ecuatoriale și subecuatoriale se cultivă cocotierul, bananierul, mango, avocado, papaya, goyave ș.a.
În multe zone ale Africii se practică sistemul monoculturilor pentru export, mai ales de arahide, ananas, cafea, cacao, susan sau mirodenii.
Africanii utilizează mult pentru alimentație frunzele unor plante: dovleac, amarant, iută, bazelă, batale, manioc, taro, gambo.
Cu toate că are la dispoziție o diversitate mai mare de plante de cultură, populația rurală africană suferă încă de malnutriție, atât datorită lipsei cantităților necesare de hrană, cât și datorită monoalimentației.
Sărăcia țăranului african este determinată de câteva trăsături ale agriculturii practicate în cea mai mare parte la un nivel tehnologic rudimentar. Practica sistemului citemené, pârlogirea îndelungată (uneori 7-10 ani), slaba utilizare a animalelor de tracțiune, lipsa îngrășămintelor, a surselor de investiții, preponderența femeii în muncile câmpului (la grupul bamenda bărbatul lucrează în agricultură 10 zile pe an, iar femeia 160 zile), lipsa specialiștilor sunt câteva din cauzele care determină obținerea unor randamente agricole slabe, deși efortul fizic este mare.
Beneficiile foarte reduse ale țăranilor africani, care formează majoritatea populației active, nu pot susține bugetele statelor prin impozite pe venitul agricol.
Pe ansamblul Africii un hectar hrănește în medie 3-4 persoane. Depinde și de planta de cultură. Astfel, un hectar cultivat cu manioc poate întreține 15 persoane cu 20 tone tuberculi, în timp ce un hectar cultivat cu mei, cu 500 kg, întreține doar două persoane. În nordul Zambiei, datorită sistemului citemené promovat de triburile lala, densitatea populației nu poate depăși 2,5 loc./km².
Se defrișează 24 hectare pentru a asigura cenușa necesară cultivării unui hectar cu eleusină și se obține o recoltă de 3600 kg.
Un om are nevoie anual de 270 kg de eleusină, deci 24 hectare hrănesc 13 persoane. Dar această tehnică presupune o pârlogire de 22 de ani și cele 13 persoane au nevoie de fapt de 310 hectare.
Dacă se ia in calcul și topografia terenului, suprafața necesară ajunge la 500 de hectare.
Tehnica cimené presupune efectuarea unor lucrări dificile. Parcela destinată defrișării este aleasă după aspectul vegetației, regimul hidric, aspectul și gustul solului și topografia terenului. Se aplică criteriile de partaj funciar, apoi urmează defrișarea și incendierea resturilor. În cenușa împrăștiată se practică găuri pentru semințe sau tuberculi, cu o simplă săpăligă.
Recolta este permanent protejată contra păsărilor, maimuțelor, antilopelor si rozătoarelor. Recoltatul se face manual, treieratul este rudimentar, iar transportul se realizează tot manual.
Sunt și triburi care utilizează tehnici intensive. Insula Ukala din lacul Victoria are o densitate de 250 loc./km². C
ei 74 km² ai insulei hrănesc peste 20.000 de oameni prin culturi duble și chiar cu 5 recolte la doi ani. Există amenajări funciare de tipul îndiguirilor și terasărilor.
Se cresc peste 10.000 de bovine, dar nu pentru consumul laptelui, ci pentru utilizarea gunoiului drept îngrășământ. Pe insula vecină, Ukerewe, densitățile sunt mult mai mici deoarece nu se practica sistemul vecinilor din insula Ukala.
În zonele cu densități mari culturile de câmp sunt, uneori, foarte amestecate, rezultând peisaje rurale puternic antropizate. Astfel, în vestul Ghanei, pe o suprafață de 30 ha, sunt juxtapuse 10 tipuri de peisaje diferite: pădure primară, pădure secundară, zonă proaspăt defrișată, pârloagă, tufișuri, câmpuri cultivate, pădure înmlăștinată, plantații de cacao, plantații abandonate și vatră de sat.
Agricultura intensivă, de mare randament, se practică doar în Republica Africa de Sud, pe Valea Nilului, parțial în țările Maghrebului și în câteva puncte izolate de pe coasta Guineii sau din estul continentului.
Si acum un film documentar despre minunile Africii:
